luni, 24 martie 2014
UN ADEVARAT OM DE STAT!
Discursul integral al lui Putin in limba romana
Vladimir
Putin s-a adresat la Kremlin deputaţilor Dumei de Stat, membrilor
Consiliului Federaţiei, guvernatorilor regiunilor Rusiei şi
reprezentanţilor societăţii civile
PREŞEDINTELE RUSIEI VLADIMIR PUTIN:
Domnilor membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat,
bună ziua. Reprezentanţii Republicii Crimeea şi ai Sevastopolului sunt
aici printre noi, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi
Sevastopolului!
Dragi
prieteni, ne-am adunat astăzi aici în legătură cu o problemă care are o
semnificaţie vitală, istorică pentru noi. În Crimeea, a avut loc pe
data de 16 Martie un referendum, în deplină concordanţă cu procedurile
democratice şi cu normele internaţionale.
A
participat mai mult de 82% din electorat şi 96% din acesta a votat în
favoarea reunificării cu Rusia. Aceste numere vorbesc de la sine.
Pentru
a înţelege motivele care stau la baza unei asemenea alegeri, este
suficient să cunoşti istoria Crimeei şi ce anume au însemnat întotdeauna
Rusia şi Crimeea una pentru alta.
Totul
în Crimeea vorbeşte despre istoria şi măreţia noastră comună. Aici se
găseşte oraşul Kherson, unde Prinţul Vladimir a fost botezat. Curajul
său spiritual de a adopta ortodoxia, a constituit fundamentul pe care
s-au clădit ulterior cultura, civilizaţia şi valorile umane care unesc
popoarele din Rusia, Ucraina şi Bielorusia. Aici se găsesc de asemenea
şi mormintele soldaţilor ruşi, a căror vitejie a adus Crimeea în
Imperiul Rus. Crimeea înseamnă de asemenea şi Sevastopol – un oraş
legendar cu o istorie remarcabilă, o fortăreaţă care serveşte drept loc
de naştere al Flotei Ruse de la Marea Neagră. Crimeea este Balaklava şi
Kerci, Malahov şi Sapun-Gora. Fiecare dintre aceste locuri sunt dragi
inimilor noastre, simbolizând gloria militară rusească şi valoarea sa
remarcabilă.
Crimeea
este un amestec unic al diferitelor popoare şi tradiţii. Acest lucru o
face în mare măsură asemănătoare Rusiei, unde nici un grup etnic nu s-a
pierdut de-a lungul secolelor. Ruşii şi ucrainenii, tătarii din Crimeea
şi celelalte grupuri etnice au trăit cot la cot în Crimeea,
păstrându-şi identitatea lor proprie, tradiţiile, limbile şi credinţele.
Populaţia
actuală a Peninsulei Crimeea este de 2,2 milioane de oameni, din care
aproape 1,5 milioane sunt ruşi, 350.000 sunt ucraineni care predominant
consideră limba rusă ca limbă maternă şi circa 290-300.000 sunt tătari,
care, aşa cum a arătat referendumul, înclină de asemenea înspre Rusia.
Într-adevăr, a fost o
perioadă în care tătarii au fost trataţi incorect, exact la fel ca şi
alte popoare în URSS. Despre acest lucru pot spune un singur lucru: au
suferit milioane de oameni de diferite naţionalităţi în timpul acestor
represiuni, dintre aceştia în primul rând au fost ruşii.
Tătarii
din Crimeea s-au întors pe tărâmurile natale, cred că ar trebui să luăm
toate măsurile politice şi legislative pentru a finaliza reabilitarea
tătarilor, să-i repunem în drepturi şi să le restaurăm bunul renume.
Avem
cel mai mare respect pentru popoarele şi toate grupurile etnice care
trăiesc în Crimeea. Aceasta este casa lor, ţara lor natală şi ar fi
drept – ştiu că populaţia locală sprijină acest lucru- pentru Crimeea să
aibă trei limbi naţionale egale: rusa, ucraineana şi tătara.
Colegi,
În inimile şi în minţile
oamenilor, Crimeea a fost întotdeauna o parte inseparabilă a Rusiei.
Această convingere fermă este bazată pe adevăr şi dreptate şi a fost
transmisă din generaţie în generaţie, peste timp, în orice împrejurări,
în ciuda tuturor schimbărilor dramatice prin care ţara noastră a trecut
de-a lungul întregului secol al XX-lea.
După
revoluţie, bolşevicii, din diferite motive – Dumnezeu să-i judece –, au
adăugat mari părţi din Sudul istoric al Rusiei, Republicii Ucraina.
Acest lucru a fost făcut fără a se lua în considerare componenţa etnică a
populaţiei iar astăzi, aceste regiuni formează sudul Ucrainei.
Ulterior, în 1954, s-a luat decizia de a transfera regiunea Crimeei
către Ucraina, împreună cu Sevastopol, în ciuda faptului că era un oraş
de subordonare unională. Aceasta a fost iniţiativa personală a
conducătorului Partidului Comunist Nikita Hruşciov. Ce anume a stat în
spatele acestei decizii ale sale – o dorinţă de a câştiga sprijinul
clasei politice ucrainene sau de a compensa pentru represiunile în masă
din Ucraina anilor ’30 – asta e treaba istoricilor să afle.
Ceea
ce contează astăzi, este faptul că decizia a fost luată cu o încălcare
clară a normelor constituţionale chiar şi de atunci. Decizia a fost
luată în culise. Şi normal, într-un stat totalitar nimeni nu s-a mai
deranjat să întrebe cetăţenii din Crimeea sau Sevastopol, ei au fost
puşi în faţa faptului împlinit. Bineînţeles, poporul s-a întrebat de ce
dintr-o dată, Crimeea a devenit parte a Ucrainei. Dar per total – şi
trebuie să spunem acest lucru clar, îl ştim cu toţii – decizia a fost
tratată ca o banală formalitate deoarece teritoriul a fost transferat în
interiorul unui singur stat. Pe vremea aceea era de neconceput faptul
că Ucraina şi Rusia s-ar putea vreodată despărţi ca să devină două state
diferite. Oricum, acest lucru s-a întâmplat.
Din nefericire, ceea ce
părea imposibil a devenit o realitate, URSS a căzut. Lucrurile au
evoluat într-atâta de rapid, încât puţină lume a realizat cât de
dramatice sunt şi care vor fi consecinţele lor. Multă lume, atât din
Rusia cât şi din Ucraina, la fel ca în celelalte republici, au sperat că
CSI creată la acea vreme va deveni noua formă de statalitate. Li s-a
spus că va fi o singură monedă, un singur spaţiu economic, forţe armate
unite; oricum, toate aceste lucruri au rămas goale promisiuni, în timp
ce marea ţară a dispărut. Doar în momentul în care Crimeea a ajuns să
fie în altă ţară, Rusia a realizat de fapt că nu e doar furată, e
jefuită.
În acelaşi timp, trebuie să
recunoaştem faptul că Rusia, prin lansarea acestei parade a
suveranităţilor, a ajutat la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Iar când
această prăbuşire a fost legalizată, toată lumea a uitat de Crimeea şi
de Sevastopol – principala bază a Flotei Mării Negre. Milioane de oameni
au mers la culcare seara într-o ţară şi s-au trezit în altele, devenind
peste noapte minorităţi etnice în foste republici sovietice, în timp ce
naţiunea rusă a devenit una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai
mare grup etnic din lume care este despărţit prin graniţe.
Acum,
după mulţi ani, am auzit rezidenţi ai Crimeei spunând că în 1991 au
fost predaţi ca un sac de cartofi. Este greu să-i contrazici. Şi cum e
cu statul rus? Cum e cu statul rus? A acceptat situaţia cu smerenie.
Această ţară a trecut prin asemenea vremuri grele încât efectiv nu a
putut să-şi apere interesele. În orice caz, poporul nu s-a putut împăca
cu această nedreptate istorică strigătoare la cer. În toţi aceşti ani,
cetăţeni şi multe personalităţi publice au tot revenit la această
problemă, spunând că de fapt Crimeea este pământ istoric rusesc şi că
Sevastopol este un oraş rus. Da, cu toţii am ştiut asta în inimile şi
minţile noastre, dar trebuia să mergem înainte ignorând realitatea
pentru a ne putea construi relaţiile de bună vecinătate cu Ucraina pe
fundamente noi. În acest timp, relaţiile noastre cu Ucraina, cu poporul
frate ucrainean au fost întotdeauna şi vor rămâne de cea mai mare
importanţă pentru noi. (aplauze)
Astăzi, putem vorbi deschis
despre acest lucru, şi aş dori să vă împărtăşesc câteva detalii ale
negocierilor care au avut loc la începutul anilor 2000. Preşedintele de
atunci al Ucrainei, dl. Kucima, mi-a cerut să grăbesc procesul de
delimitare a graniţelor ruso-ucrainiene. La acea vreme, procesul practic
stagna. Rusia părea că a recunoscut Crimeea ca fiind o parte a
Ucrainei, dar nu avuseseră loc negocieri cu privire la delimitarea
graniţelor. În ciuda complexităţii situaţiei, am emis imediat
instrucţiuni agenţiilor ruseşti guvernamentale ca să-şi accelereze munca
pentru a documenta graniţele, astfel încât fiecare a înţeles clar că
prin acceptarea delimitării graniţelor, am admis de facto şi de jure
faptul că Peninsula Crimeea era teritoriu ucrainean, închizând astfel
disputa.
Am
cedat în faţa Ucrainei nu doar cu privire la Crimeea, dar şi în
chestiuni mai complicate, cum ar fi graniţa maritimă în Marea Azov şi
Strâmtoarea Kerci. Motivul pentru care am procedat aşa la acel moment a
fost faptul că pentru noi au contat cel mai mult bunele relaţii cu
Ucraina iar acestea nu trebuiau să cadă victime ale unui impas generat
de dispute teritoriale. În orice caz, ne-am aşteptat ca Ucraina să
rămână pentru noi un vecin bun, am sperat ca cetăţenii ruşi şi
vorbitorii de rusă din Ucraina, în special din sud-est şi din Crimeea să
trăiască într-un stat prietenos, democratic şi civilizat care le va
apăra drepturile la nivelul standardelor legilor internaţionale. Oricum,
situaţia nu a evoluat în această direcţie. Au fost făcute nenumărate
încercări de a-i dezmoşteni pe ruşi de amintirile lor istorice, chiar şi
de limba lor, şi să fie supuşi asimilării forţate. Ba mai mult decât
atât, ruşii, ca orice alţi cetăţeni ai Ucrainei suferă din cauza crizei
politice şi statale constantă care zguduie ţara în ultimii peste 20 de
ani.
Înţeleg
de ce poporul ucrainean a dorit schimbarea. Au îndurat destule de la
autorităţile care au fost la putere pe durata anilor de independenţă a
Ucrainei. S-au tot perindat preşedinţi, prim-miniştri şi parlamentari,
dar atitudinea lor faţă de ţară şi de popor a rămas la fel. Au muls
ţara, s-au luptat între ei pentru putere, proprietăţi şi bani şi nu le-a
păsat prea mult de poporul de rând. Nu s-au mirat de ce milioane de
cetăţeni ucraineni nu au văzut nici o perspectivă acasă şi au mers în
alte ţări pentru a munci ca zilieri. Aş dori să subliniez acest lucru:
nu au plecat în vreun Silicon Valley, dar au plecat ca să devină
zilieri. Doar în ultimul an aproape 3 milioane de oameni şi-au găsit
astfel de slujbe în Rusia. Potrivit unor surse, în 2013 câştigurile lor
în Rusia au totalizat peste 20 de miliarde de dolari, care este
aproximativ 12% din PIB-ul Ucrainei.
Aş dori să reiterez faptul
că îi înţeleg pe aceia care au ieşit în Maidan cu sloganuri paşnice
împotriva corupţiei, managementului de stat ineficient şi sărăciei.
Dreptul la proteste paşnice, proceduri democratice şi alegeri există
tocmai pentru a înlocui autorităţi care nu mulţumesc poporul. Oricum,
cei care au fost în spatele ultimelor evenimente din Ucraina au avut o
agendă diferită: se pregăteau pentru o altă preluare a guvernării,
doreau să preia cu orice preţ puterea. Au recurs la teroare, crimă şi
revolte. Cei care au executat această lovitură de stat sunt
naţionaliştii, neo-naziştii, rusofobii şi anti-semiţii şi continuă să
conducă în Ucraina chiar şi astăzi.
Noile
aşa-numite autorităţi, au început prin a introduce un proiect de lege
pentru a revizui politica limbilor, care a fost o încălcare directă a
drepturilor minorităţilor. Oricum, au fost imediat „disciplinaţi” de
către sponsorii străini ai acestor aşa-numiţi politicieni. Trebuie să
admitem faptul că mentorii acestor autorităţi actuale sunt inteligenţi
şi îşi dau bine seama la ce ar putea conduce clădirea unui astfel de
stat pur etnic ucrainean. Acest proiect de lege a fost abandonat, dar în
mod clar e pus de-o parte pentru viitor. Nu prea mai sunt menţionări la
această tentativă acum, probabil în baza prezumţiei că poporul are
memorie scurtă. Totuşi, putem cu toţii vedea clar intenţiile acestor
moştenitori ideologici ai lui Bandera, complicele lui Hitler în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial.
Este de asemenea evident
faptul că la ora actuală nu există o autoritate executivă legitimă în
Ucraina, nimeni cu care să discuţi. Multe agenţii guvernamentale au fost
preluate de impostori, dar ei nu au controlul în ţară, câtă vreme ei –
şi aş vrea să subliniez asta – sunt de cele mai multe ori controlaţi de
radicali. În unele cazuri, ai nevoie de un permis special din partea
militanţilor din Maidan pentru a te întâlni cu anumiţi miniştri ai
guvernului actual. Nu glumesc, aceasta este realitatea.
Aceia care s-au opus
loviturii de stat au fost imediat ameninţaţi cu reprimarea. Normal,
prima vizată a fost Crimeea, Crimeea cea vorbitoare de limba rusă. Din
această cauză rezidenţii din Crimeea şi Sevastopol s-au întors spre
Rusia, cerând ajutor pentru a-şi putea apăra drepturile şi vieţile,
pentru a preveni evenimente precum cele care se dezvăluiau şi încă
urmează la Kiev, Doneţk, Harkov şi în alte oraşe ucrainene. Normal, nu
puteam ignora acest apel; nu puteam să abandonăm Crimeea şi pe
rezidenţii săi pradă deznădejdii. Aceasta ar fi fost o trădare şi din
partea noastră.
În
primul rând, a trebuit să ajutăm la crearea condiţiilor astfel că,
pentru prima oară în istorie, rezidenţii Crimeei au putut să-şi exprime
liber şi paşnic dorinţele cu privire la propriul viitor. Totuşi, ce
auzim din partea colegilor noştri din Europa de Vest şi America de Nord?
Ei spun că violăm normele legii internaţionale. În primul rând este un
lucru bun că în sfârşit îşi amintesc că există un astfel de lucru precum
legea internaţională – mai bine mai târziu decât niciodată.
În
al doilea rând, şi cel mai important - ce anume violăm noi mai exact? E
adevărat, preşedintele Federaţiei Ruse a primit permisiunea Camerei
Superioare a Parlamentului de a utiliza Forţele Armate în Crimeea. În
orice caz, strict vorbind, nimeni n-a acţionat în baza acestei
permisiuni încă. Forţele Armate ale Rusiei niciodată n-au intrat în
Crimeea, ele erau deja acolo în conformitate cu o înţelegere
internaţională. Într-adevăr, am trimis întăriri trupelor de-acolo;
totuşi – acesta este ceva ce aş dori ca toată lumea să audă şi să ştie -
noi nu am depăşit limita de personal a Forţelor noastre Armate din
Crimeea care este limitată la 25.000 de oameni, deoarece nu a fost
nevoie.
Următorul lucru. Consiliul
Suprem din Crimeea s-a raportat la Carta Naţiunilor Unite, care vorbeşte
despre dreptul naţiunilor la autodeterminare, astfel că şi-a declarat
independenţa şi s-a decis să organizeze un referendum. Întâmplător, aş
dori să vă reamintesc faptul că atunci când Ucraina s-a separat de URSS a
făcut exact acelaşi lucru, aproape cuvânt cu cuvânt. Ucraina s-a
folosit de acest drept, pe când rezidenţilor Crimeei le este refuzat. De
ce asta?
Ba
mai mult decât atât, autorităţile din Crimeea au făcut referire şi la
binecunoscutul precedent Kosovo – un precedent pe care colegii noştri
vestici l-au creat ei înşişi într-o situaţie foarte similară, când au
decis că separarea unilaterală a Kosovo de Serbia, exact ceea ce face
Crimeea acum, este legitim şi nu are nevoie de nici o permisiune din
partea autorităţilor centrale ale ţării. Conform Articolului 2,
Capitolul 1 din Carta Naţiunilor Unite, Curtea Internaţională a ONU a
fost de-acord cu această abordare şi a făcut următorul comentariu în
Decizia sa din 22 iulie 2010, şi citez, „nici o interdicţie generală nu
va trebui să interfereze din practica Consiliului de Securitate cu
privire la declaraţiile de independenţă” şi „ legea generală
internaţională nu conţine nicio interdicţie cu privire la declaraţiile
de independenţă”. Clar şi limpede, cum ar spune dânşii.
Nu-mi
place să mă bazez pe citate dar, în acest caz, nu pot să mă abţin. Aici
este un citat dintr-un alt document oficial: în Declaraţia Scrisă a
Statelor Unite ale Americii din 17 aprilie 2009, introdusă la aceeaşi
Curte Internaţională a ONU în legătură cu audierile în cazul Kosovo. Şi
din nou citez, „Declaraţiile de Independenţă pot, şi de cele mai multe
ori o fac, încălca legislaţia domestică. Oricum, acest lucru nu le face
să fie şi încălcări ale legilor internaţionale” închei citatul. Ei au
scris asta, au împrăştiat-o în toată lumea, au convins pe toţi iar acum
sunt ultragiaţi. În legătură cu ce? Acţiunile poporului crimeean se
încadrează perfect în aceste instrucţiuni, aşa cum erau. Din anumite
motive, lucruri cărora li s-au permis albanezilor kosovari (şi avem tot
respectul pentru ei), ruşilor, ucrainenilor şi tătarilor din Crimeea nu
le sunt permise. Din nou, ne mirăm de ce.
Continuăm
să tot auzim din partea Statelor Unite şi a Europei de Vest faptul că
Kosovo este vreun caz special. Ce anume îl face atâta de special în
ochii colegilor noştri? Aflăm că este din cauza faptului că în Kosovo au
fost aşa de multe pierderi de vieţi omeneşti. Este acesta un argument
legal? Regulile Curţii Internaţionale nu fac referire la aşa ceva.
Acesta nu este nici măcar dublu standard, ci este un cinism uimitor,
primitiv, brut. Unii ar trebui să nu mai facă chiar absolut orice pentru
a-şi urmări interesele, numind exact acelaşi lucru ca fiind alb astăzi
şi negru mâine. Pornind de la această logică, ar trebui să ne asigurăm
de-acum încolo că fiecare conflict conduce la pierderi de vieţi
omeneşti. O voi spune clar - dacă unităţile locale de auto-apărare
crimeene nu ar fi luat situaţia sub control, acolo ar fi putut fi de
asemenea pierderi de vieţi omeneşti. Din fericire acest lucru nu s-a
întâmplat. Nu a fost nici măcar o singură confruntare armată în Crimeea
şi nici o victimă. De ce credeţi că a fost aşa? Răspunsul este simplu:
pentru că a fost foarte greu, practic imposibil să lupţi împotriva
voinţei poporului. Aici aş dori să le mulţumesc soldaţilor ucraineni –
şi este vorba de 22.000 de oameni sub jurământ, complet înarmaţi. Aş
dori să le mulţumesc acelor militari ucraineni care s-au abţinut de la
vărsarea de sânge şi nu şi-au năclăit în sânge uniformele.
Referitor
la acest lucru, îmi mai vin în minte şi alte gânduri. Ei tot vorbesc
despre o intervenţie rusă în Crimeea, un fel de agresiune. Este ciudat
să auzi aşa ceva. Nu-mi pot aminti din istorie despre nici măcar un
singur caz de agresiune în care să nu se tragă nici măcar un singur foc
şi să nu existe nici o victimă umană.
Colegi,
Situaţia din Ucraina
reflectă în oglindă ceea ce se întâmplă şi s-a întâmplat în lume de-a
lungul ultimelor decade. După dispariţia bipolarităţii de pe planeta
noastră, nu mai avem stabilitate. Instituţiile internaţionale cheie nu
devin mai puternice, dimpotrivă, în multe dintre cazuri acestea se
degradează în mod trist. Partenerii noştri vestici, conduşi de Statele
Unite ale Americii preferă să nu se lase ghidaţi de legile
internaţionale în practicile lor politice, ci de regula pistolului. Au
ajuns în exclusivitatea şi excepţionalismul lor să creadă că pot decide
destinele lumii, că doar ei pot avea dreptate. Acţionează la bunul lor
plac peste tot, utilizează forţa împotriva statelor suverane,
construiesc coaliţii bazate pe principiul „dacă nu eşti cu noi, eşti
împotriva noastră”. Pentru a face această agresiune să pară legitimă,
forţează rezoluţiile necesare din partea organizaţiilor internaţionale
şi, dacă din diverse motive acest lucru nu funcţionează, pur şi simplu
ignoră Consiliul de Securitate şi ONU, în general.
Acest
lucru s-a întâmplat în Iugoslavia, ne amintim 1999 foarte bine. A fost
greu de crezut, chiar şi văzând cu proprii ochi, că la sfârşit de secol
XX, una din capitalele europene, Belgradul; a fost sub atac de rachete
timp de câteva săptămâni, şi doar după aceea a urmat intervenţia
adevărată. A fost vreo Rezoluţie a Consiliului de Securitate pe acest
subiect, permiţând aceste acţiuni? Nimic de acest gen. Şi după aceea au
lovit Afghanistan, Irak şi au încălcat în mod direct rezoluţia
Consiliului de Securitate al ONU referitoare la Libia unde, în loc să
impună aşa-numita zonă de „cer închis” deasupra ţării, au început de
asemena să o bombardeze.
A
fost o serie întreagă de revoluţii controlate „colorate”. În mod clar,
oamenii naţiunilor unde acestea au avut loc erau obosiţi de tiranie, de
sărăcie şi de lipsa perspectivelor, dar de aceste sentimente s-a
profitat în mod cinic. Acestor naţiuni le-au fost impuse standarde care
în niciun caz nu au corespuns cu modul lor de viaţă, tradiţiile sau
culturile acestor popoare. Drept urmare, în loc de democraţie şi
libertate, în acele locuri a fost haos, răbufniri de vioolenţă şi
revolte. Primăvara Arabă s-a transformat în Iarna Arabă.
O situaţie similară s-a
dezvăluit şi în ucraina. În 20054, pentru a împinge candidatul necesar
în alegerile prezidenţiale, s-au gândit la un fel de runda a 3-a care nu
era stipulată în lege. A fost absurdă şi o batjocură la adresa
Constituţiei. Iar acum, au aruncat în joc o armată de militanţi bine
organizată şi echipată.
Înţelegem ceea ce se întâmplă, înţelegem că aceste acţiuni au fost
îndreptate împotriva Ucrainei, a Rusiei şi împotriva Integrării
Eurasiatice. Şi toate acestea în timp ce Rusia se dădea de ceasul morţii
să angajeze un dialog cu colegii noştri din Vest. Noi propunem în mod
constant cooperare în toate problemele-cheie, vrem să întărim nivelul
nostru de încredere reciprocă şi ne dorim relaţii egale, deschise şi
corecte. Dar nu am văzut nici un gest de reciprocitate.
Dimpotrivă, ne-au minţit de multe ori, au luat decizii pe la spatele
nostru, ne-au pus în faţa faptelor împlinite. Acest lucru s-a petrecut
cu expansiunea NATO către Est, la fel cu plasarea de infrastructură
militară la graniţele noastre. Continuă să ne spună acelaşi lucru: „Ei
bine, acest lucru nu vă priveşte.”. Este foarte uşor să zici acest
lucru.
S-a întâmplat cu amplasarea scutului anti-rachetă, în ciuda tuturor
temerilor şi protestelor noastre, proiectul este în lucru şi avansează.
S-a întâmplat cu tergiversarea nesfârşită a discuţiilor referitoare la
emiterea de vize, cu promisiunile referitoare la concurenţa loială şi
accesul liber la pieţele mondiale.
Astăzi, suntem ameninţaţi cu sancţiuni, dar deja suferim multe limitări,
unele care sunt chiar de mare importanţă pentru noi, economia şi
naţiunea noastră. De exemplu, încă de pe vremea Războiului Rece SUA şi,
implicit alte naţiuni, au restricţionat la vânzarea către URSS a unei
liste lungi de tehnologii şi echipamente, creând în acest sens lista
Comitetului de Coordonare pentru Controlul Multilateral al Exportului.
Astăzi, deşi acestea au fost eliminate de formă, în realitate multe
limitări încă-şi produc efectele.
Pe scurt, avem toate motivele să credem că politica infamă de închidere
şi izolare, dusă în secolele XVIII, XIX şi al XX-lea, continuă şi în
zilele noastre. Ei încearcă în mod continuu să ne înghesuie într-un
colţ, deoarece avem o poziţie independentă, pentru că ne-o menţinem şi
pentru că numim lucrurile deschis, aşa cum sunt ele, şi nu ne angajăm în
ipocrizii. Dar există o limită la orice. Iar în cazul Ucrainei,
partenerii noştri vestici au încălcat limita acţionând în mod
iresponsabil şi neprofesional.
La urma urmei, erau perfect conştienţi de faptul că există milioane de
ruşi care trăiesc în Ucraina şi Crimeea, trebuie că le-a lipsit cu
desăvârşire instinctul politic şi bunul simţ ca să nu intuiască
consecinţele propriilor acţiuni. Rusia s-a găsit într-o situaţie din
care nu mai putea da înapoi. Dacă vei comprima arcul de tot, până la
limită, acesta se va destinde brusc, cu putere. Trebuie să vă reamintiţi
acest lucru întotdeauna.
Astăzi, este imperativ să punem punct acestei isterii, să dezminţim
retorica Războiului Rece şi să acceptăm un fapt evident: Rusia e un
participant independent şi activ în cadrul afacerilor internaţionale; la
fel ca şi celelalte ţări are propriile interese naţionale care
trebuiesc luate în seamă şi respectate.
În acelaşi timp, suntem recunoscători tuturor celor care au înţeles
acţiunile noastre în Crimeea, suntem recunoscători poporului chinez, ai
cărui lideri au apreciat tot timpul situaţia din Ucraina şi Crimeea
luând în considerare contextul complet istoric şi politic, apreciem în
mod deosebit abţinerea şi obiectivitatea Indiei.
Astăzi, aş dori să mă adresez poporului Statelor Unite ale Americii,
poporul care încă de la constituirea propriei naţiuni şi adoptarea
Declaraţiei de Independenţă, a ţinut mândru libertatea deasupra a orice
altceva. Dorinţa liberă a rezidenţilor Crimeei de a-şi decide singuri
propria soartă nu este un astfel de deziderat? Vă rugăm să ne
înţelegeţi.
Cred că europenii, în primul rând şi cel mai tare, germanii, mă vor
înţelege de asemenea. Permiteţi-mi să vă reamintesc faptul că pe
parcursul negocierilor politice pentru unificarea Germaniilor de Est şi
de Vest, la nivel de experţi, la un nivel foarte înalt, anumite naţiuni
care le erau şi atunci şi acum aliate, nu au sprijinit unificarea. În
orice caz, naţiunea noastră a sprijinit în mod neechivoc dorinţa
sinceră, de neoprit a germanilor pentru unitate naţională.Sunt sigur că
nu aţi uitat acest lucru şi mă aştept ca cetăţenii Germaniei să sprijine
de asemenea aspiraţiile ruşilor, ale Rusiei istorice de a-şi restaura
unitatea.
Aş dori de asemenea să mă adresez poporului Ucrainei. Aş dori la modul
sincer să ne înţelegeţi: nu vrem să vă facem rău în niciun fel sau să vă
rănim sentimentele naţionale. Am respectat întotdeauna integritatea
teritorială a statului ucrainean, întâmplător nu în acelaşi mod în care
au făcut-o cei care au sacrificat unitatea Ucrainei pentru scopurile lor
politice. Flutură tot felul de sloganuri despre măreţia Ucrainei, dar
ei sunt cei care au făcut totul ca naţiunea să se dividă. Nesupunerea
civică de astăzi le stă în întregime pe conştiinţă. Aş dori să mă auziţi
dragi prieteni. Nu-i credeţi pe cei care vă spun să vă temeţi de Rusia,
strigând în gura mare că vor urma alte regiuni după Crimeea. Nu dorim
să dividem Ucraina, nu avem nevoie de asta. Cât despre Crimeea, aceasta
va rămâne un teritoriu rusesc, ucrainean şi tătar. O repet, exact aşa
cum a fost pentru secole, va fi casa tuturor popoarelor care trăiesc
acolo. Ceea ce nu va fi şi nu va face niciodată, este să calce pe urmele
lui Bandera!
Crimeea este moştenirea noastră istorică şi un foarte important factor
în stabilitatea regională. Iar acest teritoriu strategic trebuie să facă
parte dintr-o lungă şi stabilă suveranitate care, astăzi, poate fi doar
rusească. Altfel dragi prieteni (mă adresez atât Ucrainei cât şi
Rusiei), atât voi cât şi noi – ruşii şi ucrainienii – am putea pierde
Crimeea cu totul, iar asta s-ar putea întâmpla într-o perspectivă
istorică apropiată. Vă rog să vă gândiţi la acest lucru.
Permiteţi-mi să specific şi faptul că am auzit declaraţii de la Kiev
despre Ucraina care în curând va adera la NATO. Ce ar fi însemnat acest
lucru pentru Crimeea şi Sevastopol în viitor? Ar fi însemnat că marina
NATO ar fi fost chiar acolo în acest oraş al gloriei militare ruseşti
iar acest lucru ar fi creat nu doar o iluzorie, ci şi o cât se poate de
reală ameninţare pentru toată Rusia de sud. Toate aceste lucruri puteau
deveni realitate dacă nu ar fi fost alegerea poporului crimean şi aş
dori să le mulţumesc pentru aceasta.
Totuşi aş dori să spun că nu ne opunem cooperării cu NATO, în mod clar
nu e cazul de aşa ceva. Din cauza tuturor proceselor interne din
interiorul organizaţiei, NATO rămâne o alianţă militară iar noi suntem
împotriva faptului de a avea o alianţă militară care se instalează ca
acasă fix în curtea din spatele casei noastre sau pe teritoriul nostru
istoric. Pur şi simplu nu pot să-mi imaginez că vom călători la
Sevastopol pentru a vizita marinari NATO. Bineînţeles, mulţi dintre ei
sunt nişte tipi nemaipomeniţi, dar mai degrabă aş dori să vină ei să ne
viziteze, să fie oaspeţii noştri, decât invers.
Aş dori să vă spun deschis că ne doare inima să vedem ceea ce se
întâmplă astăzi în Ucraina, să vedem suferinţele poporului şi
nesiguranţa lor despre cum vor trece de ziua de astăzi şi ce-i aşteaptă
mâine. Îngrijorarea noastră este de înţeles deoarece nu numai că suntem
vecini apropiaţi, dar cum am mai zis, suntem acelaşi popor. Kievul e
mama oraşelor ruseşti. Originea noastră comună e Rusia Antică şi nu
putem trăi unii fără alţii.
Permiteţi-mi de asemenea să mai spun un lucru. În Ucraina trăiesc
milioane de ruşi şi vorbitori de limba rusă şi vor continua să o facă.
Rusia le va apăra întotdeauna interesele, utilizându-şi mijloacele
politice, diplomatice şi legale. Ar fi în interesul propriu al Ucrainei
să se asigure în mod prioritar că drepturile şi interesele acestor
oameni sunt protejate în totalitate. Acest lucru este garanţia
stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.
Vrem să fim prieteni cu Ucraina şi ne dorim ca Ucraina să fie o ţară
puternică, suverană şi autosuficientă. La urma urmei, Ucraina este unul
dintre cei mai mari parteneri ai noştri. Avem multe proiecte comune şi
cred în succesul acestora, indiferent de dificultăţile curente. Şi cel
mai important, dorim ca în Ucraina să domnească pacea şi armonia şi
suntem pregătiţi să lucrăm împreună cu alte ţări pentru a facilita şi
sprijini acest lucru. Dar, cum am mai spus, doar însuşi poporul
ucrainean poate să-şi facă ordine în propria casă.
Rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, întreaga Rusie v-a admirat
curajul, demnitatea şi eroismul. Voi aţi decis viitorul Crimeei. Am fost
foarte apropiaţi zilele acestea, sprijinându-ne unii pe alţii. Acestea
au fost sentimente sincere de solidaritate. Trebuie să existe astfel de
puncte de turnură istorice ca o naţiune să-şi demonstreze maturitatea şi
puterea de spirit. Poporul rus şi-a arătat această maturitate şi putere
prin sprijinul lui unit pentru proprii compatrioţi.
Fermitatea poziţiei de politică externă a Rusiei în această problemă îşi
trage fermitatea din voinţa a milioanelor de oameni ai poporului
nostru, unitatea noastră naţională şi din sprijinul principalelor forţe
politice şi publice ale ţării noastre. Aş vrea să mulţumesc tuturor
pentru acest spirit patriotic, tuturor fără nicio excepţie. Acum, ar
trebui să continuăm şi să menţinem acest fel de consolidare astfel încât
să putem surmonta toate misiunile pe care ţara noastră le va avea de
înfruntat pe drumul său înainte.
Evident, ne vom lovi de opoziţie externă, dar asta este o decizie pe
care va trebui să o luăm pentru noi înşine. Suntem pregătiţi pentru a ne
apăra interesele naţionale în mod corespunzător, sau ne vom preda de
fiecare dată, retrăgându-ne cine ştie unde? Câţiva politicieni vestici
deja ne ameninţă nu numai cu sancţiuni, dar şi cu perspectiva creşterii
unor probleme serioase pe plan intern. Aş dori să ştiu mai exact ce
anume au în cap: acţiunea prin intermediul unei coloane a 5-a, această
adunătură disparată de „trădători naţionali”, sau doresc să ne pună
într-o situaţie de înrăutăţire a situaţiei economice şi sociale astfel
încât să se provoace nemulţumiri publice? Considerăm astfel de afirmaţii
ca fiind iresponsabile şi în mod clar de un ton agresiv şi le vom
răspunde în mod corespunzător. În acelaşi timp, niciodată noi nu vom
căuta confruntări cu partenerii noştri, fie din Est sau din Vest,
dimpotrivă, vom face tot ceea ce putem pentru a clădi relaţii de
vecinătate civilizate şi bune aşa cum se presupune a fi în lumea
modernă.
Colegi,
Înţeleg oamenii din Crimeea care au pus întrebarea de la referendum în
cel mai clar mod posibil: Crimeea ar trebui să fie cu Ucraina, sau cu
Rusia? Putem spune cu siguranţă că autorităţile din Crimeea şi
Sevastopol, autorităţile legislative, atunci când au formulat
întrebarea, au dat deoparte interesele de grup şi politice şi au lăsat
în faţă doar interesele fundamentale ale poporului. Circumstanţele
specifice din punct de vedere istoric, al populaţiei, politic şi
economic ar fi făcut ca orice altă opţiune propusă, oricât de tentantă –
dar fragilă şi temporară- ar fi fost la prima privire, ar fi dus în
viitor la o înrăutăţire a situaţiei de-acolo, care ar fi avut efecte
dezastuoase asupra vieţii oamenilor. Astfel, oamenii din Crimeea au
decis să pună întrebarea într-un mod ferm şi fără compromisuri, fără
zone gri. Referendumul a fost corect şi transparent iar poporul Crimeei
şi-a exprimat în mod clar şi convingător voinţa şi au spus că vor să fie
cu Rusia.
De asemenea, Rusia va avea de luat o decizie grea luând în seamă
diversele considerente de ordin intern şi extern. Ce anume cred oamenii
aici în Rusia? Aici, ca în orice altă ţară democratică, oamenii au
puncte de vedere diferite, dar aş vrea să subliniez faptul că
majoritatea absolută a poporului nostru sprijină ceea ce se întâmplă.
Cele mai noi sondaje de opinie efectuate aici în Rusia, arată că 95% din
populaţie crede că Rusia ar trebui să protejeze interesele ruşilor şi
al celorlalte grupuri etnice din Crimeea – 95% dintre cetăţenii noştri.
Mai mult de 83% dintre ei cred că Rusia ar trebui să facă acest lucru,
chiar dacă ar complica relaţiile noastre cu alte ţări. Un total de 86%
din poporul nostru vede Crimeea ca şi cum încă ar fi teritoriu rusesc şi
parte a pământurilor ţării noastre. Şi o altă cifră în mod special
importantă, care corespunde exact cu rezultatul referendumului din
Crimeea: aproape 92% din poporul nostru susţine reunificarea Crimeei cu
Rusia. Prin aceasta, vedem că majoritatea covârşitoare a poporului din
Crimeea şi majoritatea absolută a poporului Federaţiei Ruse sprijină
reunificarea Rusiei cu Republica Crimeea şi oraşul Sevastopol.
Acum, acest lucru este o problemă a deciziei politice proprii a Rusiei
şi orice decizie în acest caz poate fi bazată doar pe voinţa populară,
deoarece poporul este izvorul de bază al oricărei autorităţi.
Membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, cetăţeni ai
Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului, astăzi, în acord cu
voinţa poporului, voi remite Adunării Federale o cerere de a lua în
considerare o Lege Constituţională pentru crearea a două noi entităţi
constituente în cadrul Federaţiei Ruse: Republica Crimeea şi oraşul
Sevastopol şi ratificarea Tratatului de admitere a Crimeei şi a
Sevastopolului în cadrul Federaţiei Ruse, care deja este pregătit pentru
a fi semnat. Mă bazez în continuare pe sprijinul dumneavoastră.