joi, 27 martie 2014
T.V.R., liderii maghiari, Fuia şi vînzarea României la hectar
Oamenii îl arată cu degetul pe
Stelică, fără să priceapă că bietul de el nu poate sta de lemn Tănase cînd
stăpînii (care l-au cocoţat pe tronul TVR) îi cer să execute. Veleitari
nocivi, duşmani ai românilor sînt cam peste tot în funcţiile publice
cheie. Încă unul în plus nu face gaură în cer! La cîte minunăţii scotea pe
ecran, cu o mină flegmatică şi plictisită, era evident că se străduia să
facă săritura olimpică din irealitate la postul naţional. Credeţi că
personajul aterizat în fotoliul de director, ca musca în doniţa cu lapte,
ia măsuri, aşa, de capul lui? Nici vorbă! E un executant docil.
Cînd a întrerupt, printr-un simplu
telefon, la numai opt minute de la începerea difuzării, „Moştenirea
clandestină”, documentar cu celebrul istoric Larry Watts, realizat de
Monica Ghiurco, Stelică şi-a dat în petic. A vrut să arate cine e el, şi…
cu asta, ori îşi va lua zborul ca păsările călătoare ori îşi va
consolida cuibul. Cîrdăşia cu prieteni de talia fermierului de la
Dunăre, care, vă amintiţi, a lansat în presă, mai cîţiva ani în urmă,
„invenţia odioasă că românii ar fi mâncat lebedele din nu mai ştiu care
lac din Viena” (D.S.), este chiar augurală conturării portretului său
de intelectual preocupat de metafizica ridicolului.
Nimeni n-a cerut un audit la T.V.R.
„Demis în mod abuziv şi ruşinos din
ordinul lui Băsescu de un parlament obedient şi poltron”, afirmă o
sursă din cadrul televiziunii naţionale, „Valentin Nicolau a fost un
bun preşedinte şi un manager de excepţie al T.V.R. A lăsat multe milioane
de euro în conturile instituţiei, necesare refacerii blocului-turn al
televiziunii, degradat la cutremurul din 1977 şi reparat de mântuială.
Tudor Giurgiu, următorul preşedinte, numit la propunerea Monei Muscă
pentru că făcuse un clip electoral pentru PNL, a făcut praf banii lăsaţi
de Valentin Nicolau, sponsorizând tot felul de O.N.G.-uri şi prin alte
numeroase inginerii suspecte. Nimeni nu a cerut până azi un audit.
Majoritatea şefilor care au urmat la conducerea TVR au fost, cea mai mare
parte, nişte incompetenţi...”, deveniţi, odată cu Stelică, o tradiţie.
„Astăzi TVR este falimentară şi în profundă criză.”(D.S.) Actualul
paşă, optimist din cale-afară şi pus pe fapte mari, a
afirmat cu infatuare: „După interimat, voi face restructurări foarte
repede şi chirurgical în ierarhia T.V.R.” Cam sigur pe el, deşi nu
cred că se va pensiona din televiziune, Stelică vrea în plus o majorare a
ilegalei taxe radio-tv. Domnule strateg, nici n-ai păşit bine în
instituţie şi te gîndeşti la banii poporului! Taxa
aceasta este ilegală şi dacă guvernele care s-au perindat la conducerea
Ţării erau sănătoase, o desfiinţau. Românii plătesc abonament la diferite
firme de cablu. Nu le trebuie tututor televizie naţională. Mulţi români
n-au nici măcar radio, darămite televizor. Iar
statul îi sileşte să plătească taxa radio-tv prin facutura de energie.
Nu-i niciun bai dacă trageţi
obloanele!
Liderii
maghiari visează cai verzi pe pereţii unui ţinut imaginar
Alţi bufoni, alte comédii în
instituţiile statului, alţi flăcăi ’nalţi la stat şi manevrabili la
emisfere continuă cu elan „patriotic” vechile „succesuri” în Guvernul
Ponta 4. Costumaţi cu salopeta traficantului de vorbe goale, ascunşi sub
şapca arivistului, nomenclaturiştii au început livrarea promisiunilor
electorale de furat căciula propriului popor. Bietele muşte căzute în
mierea de la Palat nu pot zbura fără să fie ajutate de sfori nevăzute.
Nici cel mai urît gînd al lui Obama nu se vede, dar există. Nici cel al
lui Putin nu se vede, dar este evident. Noi, poporul, deşi vedem ce ni se
întîmplă, ne mulţumim cu poziţia „pe loc repaus” şi cu onoarea
„nereperată”, vorba lui Nenea Iancu. Reintrarea neconstituţională a
U.D.M.R. la guvernare, tolerată de atîţia ani prin încălcarea
Constituţiei, este palma dată de Guvern românilor, pentru simplul fapt că,
udemereul nu este un partid politic, ci o organizaţie cu caracter etnic,
care a făcut destule românilor, prin revendicările antiromâneşti
succesive.
Presa greşeşte pentru că acordă prea
mare atenţie liderilor maghiari care, în somnul iraţiunii lor, visează cai
verzi pe pereţii unui ţinut imaginar, instigîndu-şi propria etnie la
violenţă şi ură. Manifestaţiile maghiarilor, fermecaţi de aiureala cu
autonomia unui ţinut care nu-i al lor, nu se deosebesc prea mult de
manifestaţiile minorităţilor sexuale, care ştiu că nu au sorţi de izbîndă
în România, ţară cu tradiţie creştină, stat naţional, unitar şi suveran.
Fuia, campionul
gafelor, are dreptate
Dacă pînă acum au vîndut ieftin
industria şi bogăţiile subsolului, de ce n-ar vinde cu aceleaşi unităţi şi
solul. Mîine-poimîine, şi aerul de deasupra solului. Vîndută la hectar,
România este ţara cu cea mai mare suprafaţă agricolă cumpărată de străini
şi de unele fonduri de investiţii, care derulează afaceri de sute de
milioane de euro. Străinii deţin în Ţară mai mult pămînt decît românii,
controlînd uriaşe suprafeţe de teren agricol. Peste trei milioane de
hectare au fost vîndute la preţuri de zece ori mai mici decît în Occident.
De această dată îi dau dreptate ex-ministrului Agriculturii Stelian Fuia,
cînd afirmă: „Terenul, la ora actuală, este o investiție mai sigură
decît investiția în aur”. Vă mai amintiţi de Fuia? Un alt campion al
gafelor, care i-a luat lui Funeriu şi lui Vanghelie centura neagră de sub
ochi, cu declaraţia: „pregătirea mea
a fost continuă şi o voi continua în
continuare”, iar „găina este un organism viu, care
face ouă în continuu, este o fabrică ce nu poate fi închisă”. România
deţine a şasea suprafaţă agricolă ca mărime din Uniunea Europeană, iar 30%
din suprafaţa arabilă a fost vîndută străinilor. Pămîntul şi pădurile
noastre au devenit capricii pentru cămătari. Scriam acum doi ani în
editorialul Harvard în codrul românesc -
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Harvard%20in%20codrul%20romanesc%20de%20MDP.htm
cum că, celebra Universitate Harvard, cel mai mare proprietar de păduri
din România, deţine, printr-un fond de investiţii, 35.000 de hectare în
codrii Vrancei. Iar acum vor să ne vîndă pădurile înapoi, la un preţ
exorbitant, după ce le-au luat mai mult pe degeaba. Un alt om de afaceri
străin a cumpărat pentru exploatare peste 2.000 hectare în pădurile din
Dâmboviţa, care includ un important fond de vînătoare. Combinatul de la
Sebeş, aflat în proprietatea unor austrieci, toacă anual zeci de mii de
metri cubi de copaci. Nu peste mult timp s-a zis cu aurul nostru verde!
Bulgaria, Franţa, Germania şi Austria
au blocat vînzările de teren agricol străinilor
Dacă înainte de 1 ianuarie 2014
străinii puteau să achiziţioneze terenuri agricole doar dacă înfiinţau o
firmă românească, începînd din acest an, România le-a acordat dreptul de a
cumpăra direct. Măsura a fost înscrisă discret în tratatul de aderare la
Uniunea Europeană. Eliminînd restricţiile, achiziţiile de terenuri vor
creşte spectaculos, speculanţii se vor simţi ca în rai în România. Fără un
control strict din partea statului riscurile devin uriaşe. Autorităţile de
la Bucureşti au dat un ajutor preţios înstrăinării a 30% din suprafaţa
arabilă. Mult mai precaute şi fără să se cramponeze de U.E., autorităţile
Bulgariei au blocat vînzările de teren agricol străinilor pînă în anul
2020. La fel, marile puteri agricole, Franţa, Germania, Austria, care
consideră terenul agricol un bun naţional. Autorităţile de la Bucureşti
sînt oarbe şi se prefac a nu pricepe că terenurile agricole şi pădurile
sînt cam singurele bogăţii rămase. România a devenit extrem de permisivă
cu străinii, liberă financiar, cu oportunităţi şi chilipiruri la discreţie
pentru mafioţi. Guvernanţii au reuşit să dea pe nimic bogăţiile
subsolului, acum ne scapă şi de pămîntul agricol, cu toate că O.N.U şi
Banca Mondială au avertizat că omenirea se va confrunta cu o gravă criză
alimentară în următoarele decenii.
Maria Diana Popescu, Agero