Ce mai fac imigrantii in Franta
Imigrantii din Calais
Simone Hericourt, o locuitoare din Calais, a vorbit despre realităţile din oraşul în care locuieşte şi care, conform celor spuse de ea, este cucerit de imigranţii proveniţi din ţările arabe. Simone Hericourt acuza lipsa de implicare a poliţiei şi a politicienilor în acest context.
“Poliţia chiar nici nu poate să intre în zona, pe care o numesc Cartierul musulman. Este interzis. Până acum, am îndurat tot felul, dar omul nu poate suporta insuportabilul. Când vede încontinuu, în fiecare zi, în fiecare noapte, revolte,
ei vin în centrul oraşului în număr de două, trei, patru mii – sunt peste tot, bat în maşini cu răngi de fier, atacă oamenii, chiar atacă şi copiii, violează, fură… Este de neînchipuit ceea ce suferim. Intră în casele particulare şi când oamenii sunt acasă. Simplu, vin şi cer ceva de mâncare sau cer ajutor. Uneori, îi bat pe oameni şi fură ce vor şi ceea ce nu pot lua cu ei sparg.
Şi dacă vrem să ne apărăm, avem imediat în spinare poliţia. Poliţia nu primeşte anunţurile noastre deja de mult timp. Fiul meu a fost atacat. Trecea paşnic prin centrul oraşului cu căştile pe urechi şi asculta muzică când cineva l-a bătut pe umăr. S-a întors crezând că e un prieten şi s-a uitat la feţele celor trei migranţi ilegali. A primit o lovitură puternică în faţă cu o rangă de fier.
Fiul meu este destul de puternic, aşa că a încercat să se apere şi aceştia trei s-au retras. Iar apoi a auzit dintr-o parte zgomot – şi acolo stăteau treizeci de migranţi care au venit să-l masacreze. El a fugit pentru că nu este kamikaze. Când am văzut în ce condiţii fiul meu s-a întors acasă, mi-am spus că puteau să-l omoare. Și el nu este singurul caz.
Migranţii atacă şi copii, şi studenţi, pe drumul spre şcoală şi de la şcoală. Chiar ajung aşa departe încât pătrund în autobuzele şcolare.
La 23 ianuarie migranţii au organizat în Calais o revoltă mare. A fost oribil, a durat toată după-amiaza şi toată seara. Au distrus şi statuia generalului De Gaulle. Au scris pe ea “Fuck France!”. Şi sub ea au pus steagul statului islamic.
Despre ce altceva pot să vorbesc, decât despre ceea ce se întâmplă? Ei demonstrează din cauza condiţiilor lor, dar cu cât primesc mai mult, cu atât îşi doresc mai mult. Niciodată nu vor avea destul, niciodată, niciodată, niciodată. Când trecem pe lângă ei, imediat auzi «Dă-mi mobilul…». Şi dacă nu-l daţi, vă bat.
Şi să nu vă bazaţi cumva că poliţia vă ajută. Aşa cum am spus, deja de multă vreme nu primesc nicio plângere. Dar de îndată ce cineva demonstrează, poliţia îi este imediat în spate. Iar când cineva este atacat şi se duce să anunţe, îl întreabă “Ce doriţi?”. Şi se înţelege un singur lucru: “Nu putem face nimic”.
Într-adevăr nu vă mint, vă jur.
Eu personal mergeam cu plăcere acolo, adică la mormântul fiului meu. Este lângă mare. Mi-am pierdut fiul şi cenuşa lui am risipit-o în mare, cum şi-a dorit. Am respectat dorinţa lui.
I-am spus seara soţului meu: «Du-mă la mormântul fiului meu, am nevoie de acest lucru». Acum nu mai putem merge acolo, deoarece şi o trecere obişnuită prin centrul oraşului Calais este un risc. Seara, de îndată ce se întunecă, sunteţi în pericol.
Eu deja nu mai pot merge acolo, unde îmi era drag să merg. Niciodată nu este posibil, mi-e frică. Mi-e frică şi în Calais mulţi suntem cu această frică. Ce nu mai înţeleg deloc sunt calaisiană. Ieri a fost demonstraţia şi am fost acolo aproximativ 10 calaisieni… Unde au fost restul? Dar frica nu vă salvează de la pericole.
Guvernul ne-a părăsit. S-au decis să arunce Calais peste bord. Şi dacă noi calaisienii nu ne mişcăm, aici vor îndesa toţi migranţii din Franţa. Şi va fi sfârşitul nostru – va fi după noi. Dar calaisienii sunt precum oile. Nu îi înţeleg.
Ieri am fost la demonstraţie, am participat la ea cu soţul, fiul şi prietenii. A fost acolo generalul Piquemal (75 ani, fost comandant al Legiunii Franceze). Îl vor judeca pentru acţiunea lui împotriva migranţilor. Nu am de gând să tac cu privire la ceea ce am fost martor ieri. Nu am putut dormi toată noaptea, aveam mereu acele scene în faţa ochilor. Nu s-a vorbit despre asta la televiziune, nici la radio şi chiar nici în ziare.
Am văzut cum pe (general) l-au arestat, l-au încătuşat ca pe un hoţ.
Omul este un simbol al Franţei şi merită să fie tratat cu respect şi onoare.
Am văzut cum l-au pus la pământ, poliţistul i-a pus piciorul pe gât.
Vă jur că am văzut. Apoi l-au ridicat, l-au târât, cu picioarele pe pământ. Şi ne-au amendat, desigur. Sunt norocoasă că astăzi sunt aici cu voi, pentru că soţul meu m-a adus prin spate pe lângă poliţie. Fără acest lucru, la fel m-ar fi ridicat şi aş fi fost în închisoare astăzi. Dar ce am făcut atât de rău?
Am mers acolo, ca să protestez împotriva invaziei masive a migranţilor, de care noi suferim în Calais. Şi comercianţii pierd 40% până la 60% dintre venituri. Cândva, Calais a fost un oraş înfloritor, a fost viu, agitat, pe timpul vacanţei de vară şi de sfârşit de an întotdeauna erau străini.
Astăzi nu a mai rămas nimic din el. Toate magazinele din centrul oraşului au fost unul câte unul închise. Calais este un oraş mort din cauza migranţilor pe care îi avem aici. Şi când vin în oraş, pe străzile din Calais, înarmaţi cu răngile de fier şi cocktailurile Molotov, atunci începe într-adevăr răul.
Pur şi simplu nu înţeleg de ce nu sunt pedepsiţi? De ce poliţia îi eliberează de îndată ce sunt prinşi, în timp ce noi calaisienii, fiind francezi, avem ghinion când greşim. Imediat suntem arestaţi şi persecutaţi.
Am pierdut toate drepturile.
Să vorbim acum despre doamna Bouchard, Natacha Bouchard (n.r. - primarul din Calais). Vă spun cum o numesc. Îi spun “sferă”. Da, pentru că dacă este mai mult în funcţie, este mai rotundă şi aparent nu face nimic pentru locuitorii din Calais.
Calais a obţinut milioane ca ajutor de la preşedinte. Aceşti bani au fost destinaţi ca oamenii să-şi găsească mai uşor de muncă. Primul lucru pe care l-a organizat a fost construirea de containere de locuit pentru migranţi. Nu a permis ca acestea să se fabrice în Calais, s-au fabricat în Marea Britanie. Singurele locuri de muncă pe care le-a creat în Calais – şi eu ştiu asta, pentru că am o prietenă căreia i s-a oferit un asemenea loc – au fost 50 locuri de muncă pentru curăţarea rahatului rămas de la migranţii din junglă. Iată locurile de muncă promise, doamnă Bouchard.
Am văzut poliţia retrăgându-se în faţa migranţilor. M-a făcut să plâng pentru că am zis: aşa ceva nu este normal. Nu este normal, doar suntem în casele noastre, în ţara noastră şi în oraşul nostru.
Poliţia ar fi trebuit să ordone migranţilor să se retragă şi nu invers.
Demonstrează că vor 2.000 euro pe lună. Eu personal nu am atâţia bani. Vor maşină şi de asemenea casă, desigur. Doamna Bouchard a mutat oamenii în Calais din casele lor din zona “Les Dunes” sub pretextul că nu este adecvat pentru a trăi acolo, că sunt prea aproape, suferă atacuri şi furturi. I-a mutat, chiar şi dacă plăteau chiria.
Şi pe mine mă vor evacua luna viitoare din casa mea. Îmi iau casa, deşi întotdeauna am fost corectă. Dar asta este o poveste lungă. Este aici hotărârea, iar ei luna viitoare îmi vor vinde casa. Nu există nimic pentru care am putea fi criticaţi”, a spus Simone Hericourt, o locuitoare din Calais.
În oraşul-port Calais, situaţia a devenit dramatica odată cu adâncirea crizei imigranţilor. Foarte mulţi imigranţi încearcă zilnic să treaca prin Eurotunelul de sub Canalul Manecii, pentru a ajunge din Franţa în Marea Britanie.
Poliţia franceză este depăşită de situaţie, iar de cealaltă parte a Canalului Mânecii, premierul britanic David Cameron este acuzat că a pierdut situaţia de sub control.
Imigrantii din Roubaix
Roubaix este un oraș cu nici o sută de mii de locuitori, așezat între Lille și frontiera cu Belgia. În urmă cu 40 de ani nu ieșea cu nimic în evidență, poate și pentru că era în întregime francez. Dar, în 2013, Roubaix a învins cenzura anonimatului, devenind primul oraș francez în care populația provenită din imigrația musulmană a depășit-o ca număr pe cea de origine franceză. Dacă, până atunci, Roubaix fusese pe lângă LilIe, marele său vecin, cam ce este, să spunem, Buftea pe lângă București, din 2013 despre el a început să se vorbească tot mai des.
Are și Lille 160000 de locuitori de origine marocană, dar numai în Roubaix tinerii musulmani organizează frecvent adevărate “rodeo-uri” pe motoare în centrul orașului și numai în Roubaix 76% din populație primește ajutoare sociale și 51% din locuitori sunt beneficiarii “Venitului de solidaritate activă” sau “Alocației pentru Adulți Handicapați”!
> > <http://www.nordeclair.fr/info-locale/la-reforme-des-allocs-vue-de-la-caf-de-roubaix-jna60b0n190804>
> > <http://www.nordeclair.fr/info-locale/la-reforme-des-allocs-vue-de-la-caf-de-roubaix-jna60b0n190804>http://www.nordeclair.fr/info-locale/la-reforme-des-allocs-vue-de-la-caf-de-roubaix-jna60b0n190804
Și dacă vi se pare puțin lucru, aflați că anual peste 3000 dintre locuitorii lui se convertesc la Islam! Că doar n-or să devină din atei, catolici ! Doar Republica are drept valoare fundamentală laicitatea și va avea drept religie oficială Islamul!
Asemenea multor locuitori ai Roubaix-ului, Kevin s-a convertit la Islam. Am putea spune că s-a integrat încă din copilărie. Acum se numește Farid, iar soția sa este și ea, la rândul ei, convertită.
Nu se putea altfel. Au devenit musulmani pentru că apartenența religioasă joacă un rol deosebit de important în comunitatea în care trăiesc.
În Dar Al -Islam – Casa Islamului – e mai indicat să fii musulman, decât ateu, creștin sau evreu. Asta, dacă vrei să mai fii. Până în urmă cu câțiva ani, soția sa se numea Christine. Împreună, au șapte copii: Ibrahim, Miriame, Quaresma… Fosta Christine și-a schimbat odată cu religia nu numai numele, dar și locul de muncă. Era învățătoare, dar pentru că nu a vrut să renunțe la purtarea valului integral, acum “lucrează” acasă unde predă pe banii statului francez laic cursuri de arabă și religie, copiilor săi.
De ce arabă?
Pentru că, așa cum le mărturisește ea reporterilor emisiunii “Zona Interzisă”, de la televiziunea M6, “araba este limba care se vorbește în Paradis”.
Sub supravegherea părinților, copiii își fac abluțiunile rituale și își aștern cuminți, în sufragerie, covorașele. Va urma rugăciunea. Se rostește Shahada: “Nu există un alt Dumnezeu în afară de
Allah, iar Mohamed este robul și mesagerul Său”. Asta este legamantul ce se face ptr a devenii musulman !!! E foarte simplu ! Dar iesirea din Islam e imposibila !!! Farid îngenunchează pe covoraș,cu fața la Mecca. În spatele lui, pe covorașul lor, îngenunchează ceitrei băieți mai mari. În ultimul rând, acolo unde le este și locul în Islam, femeile: mama și una dintre fetițe.
Ca în moschee! Roubaix, rugăciunea de seară în familie… pe stil nou! Se roaga ptr. moartea evreilor si a crestinilor , pe care-i numesc : porci, ghiauri, maimute , necredinciosi.
Și pentru că cei mici trebuiesc feriți de contactul cu putregaiul civilizației franceze, mama își duce copiii mici la o gradiniță musulmană, care a fost înființată de două educatoare… convertite la Islam!
> > <http://www.fdesouche.com/588171-zone-interdite-dans-les-quartiers-sensibles-roubaix-et-aux-mureaux>http://www.fdesouche.com/588171-zone-interdite-dans-les-quartiers-sensibles-roubaix-et-aux-mureaux
Primul ministru Manuel Valls a declarat luni presei franceze că în Siria și Irak luptă 1550 de jihadiști francezi. Dintre aceștia 7 și-au pierdut viața în atentate sinucigașe. Din cei șapte, șase erau proaspăt convertiți la Islam! Dacă Farid n-a avut posibilitatea sa devină shahid în jihadul acesta, cu siguranță că măcar unul dintre băieții lui va deveni martir într-unul viitor. Republica islamo-laică franceză le creează toate condițiile!...
Toate astea se intampla in mod organizat.
Viata lui Mahomed e tinuta in secret. Nu e voie sa fie regizata! El a avut 10 neveste; ultima Ashia avea 10 ani, iar sotul 60! La noi legea numeste acest lucru pedofilie si e interzis. La musulmani casatoria si violul fetitelor face parte din "cultura ".
Legea Sharia nu permite parasirea islamului Aderarea e foarte simplă Iesire din islam ei o numesc apostazie si o pedepsesc cu decapitarea !... Apoi urmeaza calvarul : zeciuiala, rugaciunile pe strada, batai aplicate femeilor, etc.
Simone Hericourt, o locuitoare din Calais, a vorbit despre realităţile din oraşul în care locuieşte şi care, conform celor spuse de ea, este cucerit de imigranţii proveniţi din ţările arabe. Simone Hericourt acuza lipsa de implicare a poliţiei şi a politicienilor în acest context.
“Poliţia chiar nici nu poate să intre în zona, pe care o numesc Cartierul musulman. Este interzis. Până acum, am îndurat tot felul, dar omul nu poate suporta insuportabilul. Când vede încontinuu, în fiecare zi, în fiecare noapte, revolte,
ei vin în centrul oraşului în număr de două, trei, patru mii – sunt peste tot, bat în maşini cu răngi de fier, atacă oamenii, chiar atacă şi copiii, violează, fură… Este de neînchipuit ceea ce suferim. Intră în casele particulare şi când oamenii sunt acasă. Simplu, vin şi cer ceva de mâncare sau cer ajutor. Uneori, îi bat pe oameni şi fură ce vor şi ceea ce nu pot lua cu ei sparg.
Şi dacă vrem să ne apărăm, avem imediat în spinare poliţia. Poliţia nu primeşte anunţurile noastre deja de mult timp. Fiul meu a fost atacat. Trecea paşnic prin centrul oraşului cu căştile pe urechi şi asculta muzică când cineva l-a bătut pe umăr. S-a întors crezând că e un prieten şi s-a uitat la feţele celor trei migranţi ilegali. A primit o lovitură puternică în faţă cu o rangă de fier.
Fiul meu este destul de puternic, aşa că a încercat să se apere şi aceştia trei s-au retras. Iar apoi a auzit dintr-o parte zgomot – şi acolo stăteau treizeci de migranţi care au venit să-l masacreze. El a fugit pentru că nu este kamikaze. Când am văzut în ce condiţii fiul meu s-a întors acasă, mi-am spus că puteau să-l omoare. Și el nu este singurul caz.
Migranţii atacă şi copii, şi studenţi, pe drumul spre şcoală şi de la şcoală. Chiar ajung aşa departe încât pătrund în autobuzele şcolare.
La 23 ianuarie migranţii au organizat în Calais o revoltă mare. A fost oribil, a durat toată după-amiaza şi toată seara. Au distrus şi statuia generalului De Gaulle. Au scris pe ea “Fuck France!”. Şi sub ea au pus steagul statului islamic.
Despre ce altceva pot să vorbesc, decât despre ceea ce se întâmplă? Ei demonstrează din cauza condiţiilor lor, dar cu cât primesc mai mult, cu atât îşi doresc mai mult. Niciodată nu vor avea destul, niciodată, niciodată, niciodată. Când trecem pe lângă ei, imediat auzi «Dă-mi mobilul…». Şi dacă nu-l daţi, vă bat.
Şi să nu vă bazaţi cumva că poliţia vă ajută. Aşa cum am spus, deja de multă vreme nu primesc nicio plângere. Dar de îndată ce cineva demonstrează, poliţia îi este imediat în spate. Iar când cineva este atacat şi se duce să anunţe, îl întreabă “Ce doriţi?”. Şi se înţelege un singur lucru: “Nu putem face nimic”.
Într-adevăr nu vă mint, vă jur.
Eu personal mergeam cu plăcere acolo, adică la mormântul fiului meu. Este lângă mare. Mi-am pierdut fiul şi cenuşa lui am risipit-o în mare, cum şi-a dorit. Am respectat dorinţa lui.
I-am spus seara soţului meu: «Du-mă la mormântul fiului meu, am nevoie de acest lucru». Acum nu mai putem merge acolo, deoarece şi o trecere obişnuită prin centrul oraşului Calais este un risc. Seara, de îndată ce se întunecă, sunteţi în pericol.
Eu deja nu mai pot merge acolo, unde îmi era drag să merg. Niciodată nu este posibil, mi-e frică. Mi-e frică şi în Calais mulţi suntem cu această frică. Ce nu mai înţeleg deloc sunt calaisiană. Ieri a fost demonstraţia şi am fost acolo aproximativ 10 calaisieni… Unde au fost restul? Dar frica nu vă salvează de la pericole.
Guvernul ne-a părăsit. S-au decis să arunce Calais peste bord. Şi dacă noi calaisienii nu ne mişcăm, aici vor îndesa toţi migranţii din Franţa. Şi va fi sfârşitul nostru – va fi după noi. Dar calaisienii sunt precum oile. Nu îi înţeleg.
Ieri am fost la demonstraţie, am participat la ea cu soţul, fiul şi prietenii. A fost acolo generalul Piquemal (75 ani, fost comandant al Legiunii Franceze). Îl vor judeca pentru acţiunea lui împotriva migranţilor. Nu am de gând să tac cu privire la ceea ce am fost martor ieri. Nu am putut dormi toată noaptea, aveam mereu acele scene în faţa ochilor. Nu s-a vorbit despre asta la televiziune, nici la radio şi chiar nici în ziare.
Am văzut cum pe (general) l-au arestat, l-au încătuşat ca pe un hoţ.
Omul este un simbol al Franţei şi merită să fie tratat cu respect şi onoare.
Am văzut cum l-au pus la pământ, poliţistul i-a pus piciorul pe gât.
Vă jur că am văzut. Apoi l-au ridicat, l-au târât, cu picioarele pe pământ. Şi ne-au amendat, desigur. Sunt norocoasă că astăzi sunt aici cu voi, pentru că soţul meu m-a adus prin spate pe lângă poliţie. Fără acest lucru, la fel m-ar fi ridicat şi aş fi fost în închisoare astăzi. Dar ce am făcut atât de rău?
Am mers acolo, ca să protestez împotriva invaziei masive a migranţilor, de care noi suferim în Calais. Şi comercianţii pierd 40% până la 60% dintre venituri. Cândva, Calais a fost un oraş înfloritor, a fost viu, agitat, pe timpul vacanţei de vară şi de sfârşit de an întotdeauna erau străini.
Astăzi nu a mai rămas nimic din el. Toate magazinele din centrul oraşului au fost unul câte unul închise. Calais este un oraş mort din cauza migranţilor pe care îi avem aici. Şi când vin în oraş, pe străzile din Calais, înarmaţi cu răngile de fier şi cocktailurile Molotov, atunci începe într-adevăr răul.
Pur şi simplu nu înţeleg de ce nu sunt pedepsiţi? De ce poliţia îi eliberează de îndată ce sunt prinşi, în timp ce noi calaisienii, fiind francezi, avem ghinion când greşim. Imediat suntem arestaţi şi persecutaţi.
Am pierdut toate drepturile.
Să vorbim acum despre doamna Bouchard, Natacha Bouchard (n.r. - primarul din Calais). Vă spun cum o numesc. Îi spun “sferă”. Da, pentru că dacă este mai mult în funcţie, este mai rotundă şi aparent nu face nimic pentru locuitorii din Calais.
Calais a obţinut milioane ca ajutor de la preşedinte. Aceşti bani au fost destinaţi ca oamenii să-şi găsească mai uşor de muncă. Primul lucru pe care l-a organizat a fost construirea de containere de locuit pentru migranţi. Nu a permis ca acestea să se fabrice în Calais, s-au fabricat în Marea Britanie. Singurele locuri de muncă pe care le-a creat în Calais – şi eu ştiu asta, pentru că am o prietenă căreia i s-a oferit un asemenea loc – au fost 50 locuri de muncă pentru curăţarea rahatului rămas de la migranţii din junglă. Iată locurile de muncă promise, doamnă Bouchard.
Am văzut poliţia retrăgându-se în faţa migranţilor. M-a făcut să plâng pentru că am zis: aşa ceva nu este normal. Nu este normal, doar suntem în casele noastre, în ţara noastră şi în oraşul nostru.
Poliţia ar fi trebuit să ordone migranţilor să se retragă şi nu invers.
Demonstrează că vor 2.000 euro pe lună. Eu personal nu am atâţia bani. Vor maşină şi de asemenea casă, desigur. Doamna Bouchard a mutat oamenii în Calais din casele lor din zona “Les Dunes” sub pretextul că nu este adecvat pentru a trăi acolo, că sunt prea aproape, suferă atacuri şi furturi. I-a mutat, chiar şi dacă plăteau chiria.
Şi pe mine mă vor evacua luna viitoare din casa mea. Îmi iau casa, deşi întotdeauna am fost corectă. Dar asta este o poveste lungă. Este aici hotărârea, iar ei luna viitoare îmi vor vinde casa. Nu există nimic pentru care am putea fi criticaţi”, a spus Simone Hericourt, o locuitoare din Calais.
În oraşul-port Calais, situaţia a devenit dramatica odată cu adâncirea crizei imigranţilor. Foarte mulţi imigranţi încearcă zilnic să treaca prin Eurotunelul de sub Canalul Manecii, pentru a ajunge din Franţa în Marea Britanie.
Poliţia franceză este depăşită de situaţie, iar de cealaltă parte a Canalului Mânecii, premierul britanic David Cameron este acuzat că a pierdut situaţia de sub control.
Imigrantii din Roubaix
Roubaix este un oraș cu nici o sută de mii de locuitori, așezat între Lille și frontiera cu Belgia. În urmă cu 40 de ani nu ieșea cu nimic în evidență, poate și pentru că era în întregime francez. Dar, în 2013, Roubaix a învins cenzura anonimatului, devenind primul oraș francez în care populația provenită din imigrația musulmană a depășit-o ca număr pe cea de origine franceză. Dacă, până atunci, Roubaix fusese pe lângă LilIe, marele său vecin, cam ce este, să spunem, Buftea pe lângă București, din 2013 despre el a început să se vorbească tot mai des.
Are și Lille 160000 de locuitori de origine marocană, dar numai în Roubaix tinerii musulmani organizează frecvent adevărate “rodeo-uri” pe motoare în centrul orașului și numai în Roubaix 76% din populație primește ajutoare sociale și 51% din locuitori sunt beneficiarii “Venitului de solidaritate activă” sau “Alocației pentru Adulți Handicapați”!
> > <http://www.nordeclair.fr/info-locale/la-reforme-des-allocs-vue-de-la-caf-de-roubaix-jna60b0n190804>
> > <http://www.nordeclair.fr/info-locale/la-reforme-des-allocs-vue-de-la-caf-de-roubaix-jna60b0n190804>http://www.nordeclair.fr/info-locale/la-reforme-des-allocs-vue-de-la-caf-de-roubaix-jna60b0n190804
Și dacă vi se pare puțin lucru, aflați că anual peste 3000 dintre locuitorii lui se convertesc la Islam! Că doar n-or să devină din atei, catolici ! Doar Republica are drept valoare fundamentală laicitatea și va avea drept religie oficială Islamul!
Asemenea multor locuitori ai Roubaix-ului, Kevin s-a convertit la Islam. Am putea spune că s-a integrat încă din copilărie. Acum se numește Farid, iar soția sa este și ea, la rândul ei, convertită.
Nu se putea altfel. Au devenit musulmani pentru că apartenența religioasă joacă un rol deosebit de important în comunitatea în care trăiesc.
În Dar Al -Islam – Casa Islamului – e mai indicat să fii musulman, decât ateu, creștin sau evreu. Asta, dacă vrei să mai fii. Până în urmă cu câțiva ani, soția sa se numea Christine. Împreună, au șapte copii: Ibrahim, Miriame, Quaresma… Fosta Christine și-a schimbat odată cu religia nu numai numele, dar și locul de muncă. Era învățătoare, dar pentru că nu a vrut să renunțe la purtarea valului integral, acum “lucrează” acasă unde predă pe banii statului francez laic cursuri de arabă și religie, copiilor săi.
De ce arabă?
Pentru că, așa cum le mărturisește ea reporterilor emisiunii “Zona Interzisă”, de la televiziunea M6, “araba este limba care se vorbește în Paradis”.
Sub supravegherea părinților, copiii își fac abluțiunile rituale și își aștern cuminți, în sufragerie, covorașele. Va urma rugăciunea. Se rostește Shahada: “Nu există un alt Dumnezeu în afară de
Allah, iar Mohamed este robul și mesagerul Său”. Asta este legamantul ce se face ptr a devenii musulman !!! E foarte simplu ! Dar iesirea din Islam e imposibila !!! Farid îngenunchează pe covoraș,cu fața la Mecca. În spatele lui, pe covorașul lor, îngenunchează ceitrei băieți mai mari. În ultimul rând, acolo unde le este și locul în Islam, femeile: mama și una dintre fetițe.
Ca în moschee! Roubaix, rugăciunea de seară în familie… pe stil nou! Se roaga ptr. moartea evreilor si a crestinilor , pe care-i numesc : porci, ghiauri, maimute , necredinciosi.
Și pentru că cei mici trebuiesc feriți de contactul cu putregaiul civilizației franceze, mama își duce copiii mici la o gradiniță musulmană, care a fost înființată de două educatoare… convertite la Islam!
> > <http://www.fdesouche.com/588171-zone-interdite-dans-les-quartiers-sensibles-roubaix-et-aux-mureaux>http://www.fdesouche.com/588171-zone-interdite-dans-les-quartiers-sensibles-roubaix-et-aux-mureaux
Primul ministru Manuel Valls a declarat luni presei franceze că în Siria și Irak luptă 1550 de jihadiști francezi. Dintre aceștia 7 și-au pierdut viața în atentate sinucigașe. Din cei șapte, șase erau proaspăt convertiți la Islam! Dacă Farid n-a avut posibilitatea sa devină shahid în jihadul acesta, cu siguranță că măcar unul dintre băieții lui va deveni martir într-unul viitor. Republica islamo-laică franceză le creează toate condițiile!...
Toate astea se intampla in mod organizat.
Viata lui Mahomed e tinuta in secret. Nu e voie sa fie regizata! El a avut 10 neveste; ultima Ashia avea 10 ani, iar sotul 60! La noi legea numeste acest lucru pedofilie si e interzis. La musulmani casatoria si violul fetitelor face parte din "cultura ".
Legea Sharia nu permite parasirea islamului Aderarea e foarte simplă Iesire din islam ei o numesc apostazie si o pedepsesc cu decapitarea !... Apoi urmeaza calvarul : zeciuiala, rugaciunile pe strada, batai aplicate femeilor, etc.